Blog

Peştera Humpleului

Peştera Humpleu sau Peştera Mare din Valea Firei se află în Dealul Humpleu în versantul drept a Văii Firei, pe suprafaţa comunei Margău. Peştera are valoare excepţională prin interesul ştiinţific şi unicitatea resurselor, fiind reprezentativă pentru patrimoniul speologic naţional şi internaţional şi are importanţă naţională care se distinge prin mărime, numărându-se printre primele 5 mari pesteri din ţară, cu galerii ce însumeaza peste 40 km.

Galeriile sale au dimensiuni de-a dreptul impresionante: Ondine, Sala de Dans, Buzunar, Suspendata, Club, Dan Coman, Minunilor, Gabor Halasi, Charonte, Grenoble, Sălile „A”, Sala Bivuacului, Înalta, Pagodelor, Helictitelor, 89″, Amfiteatru, Bingo, Sala cu Ferestre, Sala Finală şi Sala Giganţilor, care are o lungime de 750m, lăţime 111 m şi înălţime de 35 m – cea mai mare din ţara noastră, a doua ca mărime din Europa şi a patra din lume. Se întâlnesc formaţiuni concreţionare de peşteră, cele mai frumoase găsindu-se în Sala Comorilor. Geoda din zona de intrare conţine cristale de calcit de dimensiuni impresionante.

Peştera se poate parcurge pe o prima porţiune fără mari dificultăţi, dar intrarea în peşteră se poate face doar cu acordul unui reprezentant al Parcului Natural Apuseni şi sub supravegherea unor speologi experimentaţi.

Peştera Humpleu va deveni cel mai probabil în curând cea mai întinsă cavitate din ţară, depăşind cunoscuta Peştera a Vântului. Se aproximează că peştera Humpleu are un potenţial de dezvoltare al galeriilor de peste 100 km lungime. În amonte, pe Valea Firei, se află alte mici cavităţi, parţial explorate: Peştera cu Montmilch, Peştera din Coasta Vârtop, Peştera Labirint, Peştera Ursului.

Traseul poate fi parcurs cu maşina pe drumuri judeţene şi comunale: Beliş – Bălceşti – spre Răchiţele

Starea drumurilor, eventual alte trasee disponibile se pot verifica în timp real pe www.trafficguide.ro sau pe www.cnadnr.ro

Timp estimat: 25 km – 45 min.

ro_RORomână