Muntii Apuseni un lant muntos din Transilvania si sunt parte a Carpatilor Occidentali.
Asta stim cu totii inca de la orele de geografie din gimnaziu, insa astazi o sa incercam sa aflam informatii noi despre acest lant muntos, cu scopul de a va ajuta sa va formati o imagine vizuala cat mai apropiata de realitate, care sa va si determine la un moment dat sa si vizitati aceste locuri.
Ne aflam in plina toamna si acesta este un moment propice sa vorbim despre vegetatia regasita in Muntii Apuseni. Aceasta este alcatuita din paduri de foioase si confiere. Este de precizat acest lucru pentru a putea face un mic joc de imaginatie: acum, in plina toamna contrastul creat de frunzele padurilor de foioase asternute pe jos, peste solul negru sau purtate de vant si expuse pe stancile muntilor, sunt o adevarata expozitie ce se afla in continua reinventare cu fiecare adiere de vant. Daca ne ridicam privirea spre varfurile acestor munti (cel mai inalt fiind Varful Bihor cu o altitudine de 1849 de metri), unde de la 1300 de metri in sus avem parte de un alt fel de contrast, radical diferit de cel anterior. Este vorba de padurile de conifere de data aceasta, ce se zaresc in departare rasarind parca abundent din zapada ce a inceput deja sa acopere varfurile acestor munti.
Un alt aspect ce trebuie mentionat si care poate nu este cunoscut de toata lumea, este acela ca in Muntii Apuseni se afla peste 400 de pesteri! Ramanand la acest capitol, trebuie mentionat ca unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Muntii Apuseni este Ghetarul de la Scarisoara sau Uriasul de Gheata, cum i se mai spune. Acesta se gaseste in Parcul Natural Apuseni. In anul 1938, pestera a fost declarata monument al naturii din Romania. Aceasta pestera are o lungime de 700 de metri, o inaltime de 24 de metri si are o vechime de peste 3800 de ani. Un alt punct turistic, pe care trebuie sa il vizitati, este si statiunea Belis (unde este situat si lacul Fantanele Belis), care dispune de nu mai putin de 30 de pensiuni agro-turistice.
Daca pana acum nu sunteti convinsi inca sa vizitati aceste locuri superbe, atunci Cascada Rachitele sau Valul Miresei, cum mai este cunoscuta, sigur o sa va incante. Aceasta masoara peste 30 de metri si iarna, cand peretele stancos ingheata, zona cascadei este un loc excelent pentru escalada pe gheata. Ca multe dintre locurile superbe din munti, si aceasta cascada are parte de o legenda a ei. Se spune ca, demult, o mireasca ar fi cazut de pe stancile abrupte din zona unde aceasta este situata, iar voalul ei a ramas agatat pe stanci. Acolo, nuntasii s-au oprit si au inceput sa planga, astfel formandu-se cascada. In realitate, insa, numele de Valul Miresei vine de la asemanarea puternica dintre forma cascadei si celebra piesa vestimentara purtata de femei in ziua nuntii lor.
Muntii Apuseni sunt plini de mistere si traditii, iar diversitatea este cuvantul cheie ce ii descrie cel mai bine. Fie ca vreti sa va delectati ochii cu superbele privelisti oferite de acesti muntii sau poate sunteti genul care vreti sa explorati mai in detaliu zonele din jurul acestora, Muntii Apuseni va pot oferi toate aceste oportunitati si chiar mai mult!