Daily Archives: 22/08/2015

Masivul şi Vf. Vlădeasa – 1836 m

Masivul Vlădeasa, parte a Carpaţilor Occidentali,se extinde către nord până la râul Crișul Repede. La sud sunt despărțiți de Munții Bihor de o limită formată de Crișul Pietros – Pârâul Boga – Șaua Cuciulat – Valea Răchițele. Spre vest limita către Munții Pădurea Craiului este Valea Iadei, iar spre est sunt mărginiți de culmile situate la est de Valea Săcuieului…

Peştera Piatra Ponorului

Monument al naturii cunoscut și sub denumirea de Peștera Piatra Altarului, aflată pe teritoriul administrativ al comunei Margău, peștera se află în versantul drept al Văii Ponorului,  desfășurându-se pe patru nivele (un nivel activ, unul semiactiv și două nivele fosile), cu mai multe galerii ce prezintă o varietate de forme concreționare (speleoteme calcitice) și scurgeri parietale, astfel: Galeria…

Cheile Văii Stanciului

Cel mai important afluent de pe cursul superior al pârâului Henţ (Răchiţele), Valea Stanciului (Valea Seacă în amonte) îşi are izvorul la altitudinea de 1400 m. Cascada Vălul Miresei, Izbucurile de la Drum şi carstul din peşterile aflate în apropierea acestei văi, cea mai importantă fiind Peştera Vârfuraşul, sunt fenomene care dau Văii nota de unicitate. Pereţii care străjuiesc valea şi…

Pietrele Albe

Pietrele Albe reprezintă un abrupt calcaros, în sudul Vârfului Vlădeasa, pe care se regăseşte cascada Vălul Miresei.Situate la limita nordică a Parcului Natural Apuseni, la 45 min. de Vârful Vlădeasa, Pietrele Albe au fost declarate rezervaţie naturală datorită florei pe care o oferă, ocrotită prin lege. Stâncile ascund formaţiuni spectaculoase şi dăruiesc privelişti minunate, ca urmare…

Arborii de Sequoia

Arborii de Secqouia de la Săcuieu – Munţii Vlădeasa, impresionează prin înălţimi de aproximativ 35 metri, un diametru pe care abia îl pot cuprinde cinci persoane şi o vechime de aproximativ un secol. Contrar opiniei multora care au vizitat zona şi au crezut că numele satului se leagă de denumirea arborilor, „numele de Săcuieu vine de la un…

Vârful Lespezi şi Peştera Lespezi

Situat în partea stângă a Văii Stanciului, Vârful Lespezi, cu o înălţime de aproximativ 1340 m, este străjuit în partea sud-vestică de un abrupt care ajunge la o înălţime de peste 100 m, acestapurtând denumirea de Piatra Lespezilor. Important punct pentru admirarea priveliştilor, principalul obiectiv care se observă fiind Cascada Vălul Miresei, Vârful Lespezi lasă să se…

ro_RORomână