Atracții turistice în Parcul Național Apuseni

Daca v-ati propus o vizita in Muntii Apuseni, cu siguranta veti avea ce
admira. Iata cate locuri demne de vizitat, pe care nu le puteti rata.

PESTERA GHETARUL SCARISOARA
Aflata la o altitudine de 1165 m, la marginea platoului carstic
Scarisoara,pestera are o lungime totala de 720 m si o adancime de 105 m.
Pestera Ghetarul de la Scarisoara adaposteste al doilea cel mai mare ghetar
subteran din sud-estul Europei. Astfel Ghetarul de la Scarisoara este una din cele
mai importante pesteri din Romania. Desi depunerea ghetii s-a facut la origine
intr-o perioada cand temperatura pe glob era mai scazuta, pastrarea ei pe fundul
Avenului de la Scarisoara este de fapt adevarata minune a naturii.

PESTERA GHETARUL FOCUL VIU
O pestera cu acces restrictionat de la un anumit punct, la care se se
ajunge dupa un traseu destul de dificil, dar impresionant, prin peisajele care se
lasa admirate, Pestera Focul Viu adaposteste al treilea bloc de gheata fosila ca
marime din tara. Splendidul labirint natural este compus din doua camere
separate, Sala Mare cu o lungime impresionanta de 68 de metri si inaltimea de 46
de metri. Chiar in mijlocul acestei sali principale se regaseste celebrul ghetar, al
treilea ca marime dupa cel din  Pestera Scarisoara  si cel de la Bortig. 25 000 de
metri cubi de gheata alcatuiesc ghetarul din pestera bihoreana, acest simbol
absolut al labirintului natural. Sala Mare este deschisa printr-o fereastra larga, pe
aici au cazut numeroase trunchiuri de copaci care s-au prins ulterior in masa
ghetarului.

PESTERA HUMPLEULUI
Pestera Humpleu este o pestera arborescenta, cu portiuni labirintice. Are
trei nivele, cel superior fosil, cu mai multe sali bogat concretionate. Nivelul
inferior este activ, are un rau subteran cu un debit mediu de 300 l/s, este de

asemenea bogat concretionat. Intre cele doua nivele apare sporadic inca unul
fosil, de dimensiuni reduse.
Cele mai spectaculoase sali sunt: Ondine, Sala de Dans, Buzunar, Suspendata,
Club, Dan Coman, Minunilor, Gabor Halasi, Charonte, Grenoble, Salile „A”, Sala
Bivuacului, Inalta, Pagodelor, Helictitelor, 89″, Amfiteatru, Bingo, Sala cu Ferestre,
Sala Finala si Sala Gigantilor, care are o lungime de 750m, latime 111 m si inaltime
de 35 m, a doua ca marime din Europa. Lungimea pesterii a depasit 35 km.
Pestera are valoare exceptionala prin interesul stiintific si unicitatea
resurselor, fiind reprezentativa pentru patrimoniul speologic national si
international si are importanta nationala care se distinge prin marime.

CASCADA RACHITELE (VALUL MIRESEI)
Aflata la aproximativ 40km de Belis,Cascada “Valul Miresei”, o cascada
in trei trepte (5m, 8m si 34m), este reprezentativa pentru Muntii Apuseni.
Asezata la granita cu parcul natural Muntii Apuseni, ofera privelisti
extraordinare atat vara cat si iarna. Este una dintre cele mai frumoase cascade
din Romania. Caderea de apa este de peste 30 de metri. Pe timp de iarna peretele
stancos ingheata, fiind un excelent loc de escalada pe gheata pentru cei pasionati
de acest sport.

PESTERA ZMEILOR
Pestera Zmeilor, aflata in vecinatatea comunei Salciua – judetul Alba – este
situata la 1.100 m altitudine, are 125 m lungime si inca 25-30 m de galerii
secundare. Poarta Zmeilor este una dintre cele mai vechi pesteri ale Apusenilor.
Iar una dintre legendele care o aureoleaza vine de la forma acelei porti de piatra.
Se spune ca, in alte vremuri, in acest loc exista un castel al zmeilor. Desi nu
coborau intre oameni, uneori cate unul dintre ei se alatura horelor satesti, luand
infatisare omeneasca. Privelistile subterane sunt magnifice: pereti cu scurgeri de
apa, stalactite tubulare, gururi (bazinete umplute cu apa, specifice cavernelor),
hornuri care atarna din tavan.

PESTERA PIATRA PONORULUI
Monument al naturii cunoscut si sub denumirea de Pestera Piatra
Altarului, aflata pe teritoriul administrativ al comunei Margau, pestera se afla

in versantul drept al Vaii Ponorului. Pestera din Piatra Ponorului este
considerata printre cele mai frumoase pesteri din Romania. Este clasificata drept
pestera in clasa de protectie A, rezervatie stiintifica. Pestera are o dezvoltare de
aproximativ 3000 m, pe patru nivele – doua fosile, unul activ, unul semi activ- si o
denivelare de 86 m. Doua sali ale acestei pesteri, Sala Palatului si Galeria
Paradisului, sunt considerate printre cele mai frumoase din Europa pentru
sectoarele concretionate care le detin. Accesul este permis numai pentru
cercetare speologica.

FORTIFICATA DE LA VALENI
Ridicata in anul 1261 de catre calugarii franciscani, ca urmare discutam
despre o biserica initial Reformat-Calvina, Biserica fortificata de la Valeni a
fostsi este una dintre cele mai frumoase biserici din judetul Cluj. De la
inaltimea de unde se afla, lacasul de cult ofera o priveliste deosebita asupra
zonei. Frumusetea acestei biserici este de-a dreptul unica, fiind inconjurata de
ziduri groase, asemenea unei fortificatii medievale, cu un turn clopotnita urias,
care adaposteste 5 clopote care fascineaza si incanta deopotriva auzul, prin
sonoritatea lor speciala.

CHEILE GALBENEI SI IZBUCUL GALBENEI
Valea Galbenei este o arie protejata de interes national (rezervatie
naturala de tip mixt), situata in judetul Bihor. Rezervatia naturala aflata
in Muntii Bihorului, in zona turistica a Padisului, inclusa in Parcul Natural
Apuseni. Este o zona protejata din Parcului National Apuseni. Sunt chei salbatice,
de o frumusete extraordinara. Canionul are o lungime de aproximativ 700m,
diferenta de nivel de 100m, are chei inguste, pereti abrupti de peste 100m, cu
mici cascade si o mica coborare printr-o pestera. Pe partea stanga a Canionului
spre amonte, apa Galbenei plonjeaza in subteran prin Pestera Ponor iesind apoi la
lumina zilei printr-un tunel.

BELIS – SATUL DE SUB APE
Nu exista documente care sa ateste originile comunei Belis, insa aceasta
a fost mentionata pentru prima data in documentele oficiale in anul 1737.
Istoria satului inghitit de ape incepe in secolul XIV, cand s-a construit biserica

si sfarseste in anii ’60, cand conducerea tarii a decis construirea unui baraj
care urma sa acopere satul. Inainte ca biserica sa fie inghitita de ape definitiv,
aceasta era vizibila de oriunde te uitai , deoarece era construita pe o magura, iar
casele locuitorilor erau construite in jurul bisericii parca gravitand continuu,
atrase de o forta nevazuta a ochiului uman.

BISERICA DE LEMN DIN BELIS
Biserica de lemn din Belis, stramutata din Giurcuta de Jos, localitate
acoperita partial de apele barajului Fantanele-Belis, are hramul „Sfintii
Arhangheli Mihail si Gavriil”, dar nu figureaza pe noua lista a monumentelor
istorice. Aceasta are doua prispe: una in partea de nord, iar cealalta pe latura de
vest. Marea majoritate a obiectelor de patrimoniu au fost duse la muzeul
Mitropoliei Cluj. Nu demult biserica a fost acoperita cu sindrila noua, dar mai ales
in prispa se pot vedea barnele vechi ale constructiei.

WebsiteYour comment

LEAVE A COMMENT