Pensiunea Vis AlpinPensiunea Vis Alpin

Loc de joaca pentru copii

Pensiunea Vis Alpin amplasată în Munții Apuseni, în stațiunea Beliș, într-un peisaj montan deosebit ce oferă o priveliște panoramică își deschide an de an ușile pentru cei care vor să descopere minunățiile acestei zone. Amplasată într-o zonă mirifică de munte cu peisaje care îți tăie răsuflarea, este refugiul ideal pentru un weekend cu prietenii sau un concediu alături de cei dragi.

   Am construit pensiunea într-un loc de o frumusețe pe care numai natura o poate avea, într-o zonă în care vizitatorii noștri să se poată relaxă, să aibă parte de liniște și de activități distractive are să îi distreze pe întreaga perioadă petrecută aici. 

   Părinții veniți în vizită cu cei mici pot sta liniștiți deoarece există numeroase activități pe care micii năzdrăvani le pot efectua: tobogan, leagan, trambulină sau să bată mingea pe teren. Am creat un loc de joacă pentru copii, unde aceștia își pot consuma energia cât este ziua de lungă. În pauzele dintre drumeții, plimbările cu bicicletele sau cu barca, cei mici pot merge la locul de joacă unde își pot petrece timpul liber rămas până se întunecă afară. În tot acest timp părinții îi pot supraveghea îndeaproape în timp ce fac un joc de badminton sau stau relaxați pe șezlong, profitând de razele soarelui. De la pensiunea noastră nu ar fi putut lipsi locul de joacă pentru copii, având în vedere că anual aceștia ne umplu pensiunea de râsete, zâmbete și chicoteli. Nu este nimic mai plăcut decât să ai curtea plină de copii care zburdă fericiți cât este ziua de lungă.