Pensiunea Vis Alpin

Badminton

Vis Alpin va invită la un joc de badminton, un joc al copilăriei și nu numai, potrivit pentru persoanele de toate vârstele, o activitate perfectă pentru o zi călduroasă. . Badmintonul nu mai are nevoie de nici o prezentare, este un sport în care doi jucători sau două perechi de jucători joacă plasându-se fiecare de câte o parte a unui fileu, cei doi jucători sau două perechi câștigând puncte lovind un fluturaș/rachetă astfel încât acesta să treacă peste fileu și să aterizeze în terenul advers.

   Pe lângă faptul că este un joc foarte distractiv, este și ocazia perfectă de a face mișcare, pe lângă numeroase beneficii pe care le are precum dezvoltarea mobilității, a vitezei de deplasare și bineînțeles a spiritului de lucru în echipă. Fiind o activitate ce se poate desfășura În parc, la curte sau chiar pe un teren special amenajat, la Vis Alpin am amenajat terenul chiar în incintă pensiunii pentru a nu te plictisi atunci când te simți prea obosit pentru a cutreieră zonele din jurul pensiunii. Badmintonul este perfect pentru a petrece câteva ore distractive și competitive alături de prietenii dumneavoastră sau de familie. Copiii dumneavoastră vor adoră cu siguranță acest sport și dacă nu l-au jucat până acum, este momentul să învețe. Badmintonul nu este doar distraciv, ci îi ajută pe copiii dumneavoastră să se simtă bine, mai puternici, mai motivați și mai entuziaști. Și după tot efortul depus, cu siguranță vă dormi liniștit. 

Așadar, nu mai stați pe gânduri și haideți la un joc de badminton!